Surse: Cîțu îl propune pe Vîlceanu premier

Liberalii s-au reunit, miercuri seară, la sediul formaţiunii şi decid asupra flexibilizării mandatului în legătură cu numele premierului. Potrivit unor surse politice, liderul PNL, Florin Cîţu, a avansat numele lui Dan Vîlceanu şi încearcă să obţină susţinere pentru acesta.

Întâlnirea de la ora 16.00 a echipelor de negociere ale PNL, PSD şi UDMR, pe aspectele restante din programul de guvernare, s-a anulat, surse politice afirmând că discuţiile nu vor fi reluate până nu se ajunge la un acord privind premierul.

Pesediștii îl vor pe Marcel Ciolacu, pentru funcția de premier, însă sunt dispuși să facă un compromis, în sensul în care, dacă încep liberalii rotația, să nu fie Florin Cîțu prim-ministru.

actualizare: Florin Cîţu a fost întrebat dacă l-a propus pe secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu, în negocierile cu Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor. ”l-am propus domnului Ciolacu pe domnul Rafila, dar nu a fost de acord”, a răspuns preşedintele PNL. El a arătat că, în acest moment, PSD a venit cu o decizie care spune foarte clar că vor să aibă prima opţiune de premier, în rotaţia premierilor. ”PSD spune aşa – noi vrem să avem prima propunere. E irelevant cine e numele la PNL, dacă PNL are decizie să fie prima propunere. Dacă PSD vine public şi spune – noi vrem pe ”X” de la PNL, atunci vedem ce putem face”, a spus Florin Cîţu.

Vizualizări: 1,506

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: