Penny Market creează 15 locuri de muncă la Rovinari
Un nou market se va deschide anul acesta în Rovinari. Nemţii care deţin lanţurile de supermarketuri Penny vor să construiască aici un magazin unde vor fi angajate 15 persoane din zonă, anunţă autorităţile locale. Magazinul va fi amplasat la intrarea în oraş, pe un teren privat, dar şi pe un altul aflat în domeniul public al oraşului Rovinari.
Supermarketul Penny se va realiza la intrarea în oraşul Rovinari, care face legătura cu DN 66 şi drumul european. O parte din terenul pe care va fi construit magazinul a fost cumpărat de la cetăţeni, iar o altă suprafaţă se află în domeniul public al oraşului. Autorităţile au avizat concesionarea terenului respectiv pentru o perioadă de 49 de ani pentru realizarea acestei investiţii importante la nivelul localităţii. Canalul Prundurel, care traversează respectiva suprafaţă de teren, va fi dalat, urmând ca pe acel amplasament să fie realizată şi o parcare. Autorităţile locale au negociat cu nemţii astfel încât parcarea să fie deschisă non-stop şi gratuit pentru cetăţeni. „Domnul primar a propus Consiliului Local să aprobe concesionarea a 900mp pentru o firmă din Germania pentru a se construi un supermarket. Cel mai mult vor avea de câştigat cetăţenii pentru că se vor crea 15 locuri de muncă şi, bineînţeles, o diversificare a produselor alimentare, cu o concurenţă mai mare şi un preţ mai mic. Este vorba de un market Penny care se va realiza la intrare, lângă blocul S6, acolo este şi un părculeţ de joacă”, a declarat Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari.
Administraţia locală din Rovinari este de părere că noul supermarket Penny va fi pus în funcţiune până la sfârşitul acestui an. „Suntem în faza de aprobare documentaţie, avizare, licitaţie. Sperăm ca până la sfârşitul anului să fie gata această investiţie”, a mai spus viceprimarul din Rovinari. Un astfel de market Penny funcţionează de câţiva ani şi la Cătunele, la graniţa cu Motru.
Despre Penny Market
Magazinele Penny Market au o suprafaţă de circa 750 mp şi un sortiment de aproximativ 2000 de articole: alimente de bază, băuturi, detergenţi, produse proaspete şi congelate, legume, fructe şi non food.