Pecingină a fost exclus din Partidul DREPT
Deputatul gorjean Gheorghe Pecingină, fost PNL, a fost exclus din Partidul DREPT. Acesta se afiliase în urmă cu două săptămâni.
Potrivit informațiilor G4Media, au fost excluși din partid deputații: Gheba Daniel Sorin (ex-AUR), Daniel Florea (ex-PSD), Liviu Ioan Balint (ex-PNL), Gheorghe Pecingină (ex-PNL) și Florică Ică Calotă (ex-PNL).
Așa cum v-am promis, DREPT nu (mai) are niciun deputat afiliat care să fi trecut pe la partidele clasice. Actele sunt făcute încă de lunea trecută, decizia de „despărțire” este comunicată. Oricât se chinuie unii să mă scoată traseist și mincinos, realitatea e una singură: partidul DREPT este singura entitate juridică de la Revoluție încoace ce a reușit să spargă monopolul partidelor clasice. În doar o zi a devenit partid parlamentar, obținând oameni în secțiile de vot care să păzească voturile voastre. E un succes uriaș, o lovitură fulger care a îngenunchiat sistemul. Peste noapte, PSD PNL și amicii au avut un șoc să vadă că nu mai au monopol pe secțiile de vot”, a scris fostul europarlamentar Vlad Gheorghe.