Patru controale ITM la Primăria Albeni

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au făcut precizări legate de verificările făcute anul acesta la Primăria Albeni. Nu mai puţin de patru controale au fost la primărie, iar neregulile constatate s-au lăsat cu amenzi usturătoare. Una dintre amenzi a fost aplicată pentru neprezentarea condicii de prezenţă. Primarul Ionuţ Stan a explicat că avea condica, dar era într-un birou închis.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat la Primăria Albeni, de la începutul anului şi până în prezent, patru controale în domeniul relaţiilor de muncă, în urma mai multor petiţii depuse la instituţie. Pentru neconformităţile constatate, inspectorii de muncă au aplicat sancţiuni în valoare de 11.500 de lei, fiind dispuse şi măsuri pentru remedierea deficienţelor”, a declarat Neli Matei, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.

Autorităţile locale din Albeni au anunţat că vor contesta în instanţă sancţiunile aplicate de inspectorii de muncă. „Din cauza angajaţilor sunt nereguli, atribuţii care nu au fost duse la îndeplinire. Şi acum cheltuim bani pe amenzi din bugetul local când puteau fi cheltuiţi altfel aceşti bani”, a spus Ionuţ Stan, primarul comunei Albeni.

Vizualizări: 804

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: