Pregătiri de grevă la ANAF

Sindicaliştii din ANAF au reacţionat după ce ministrul Teodorovici a anunţat că urmează trei mii de concedieri în sistem. Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe s-a reunit în şedinţă extraordinară pentru a analiza declaraţiile publice privind reducerile de personal, în condiţiile în care sistemul fiscal de colectare şi administrare a bugetului naţional al României are un deficit de aproximativ 3.700 de funcţionari publici, generat de lipsa angajărilor de aproximativ 7 ani. „Deficitul de personal a generat un volum mare de muncă care nu a putut fi acoperit prin acordarea de timp liber corespunzător, dar nici nu este plătit în consecinţă. Totalul orelor suplimentare efectuate de colegii noştri, la nivel naţional, este de 742.500 ore/lună, însemnând un total de 17.820.000 lei neachitaţi lunar salariaţilor din sistemul fiscal din România”, arată un comunicat al federaţiei sindicale.

Pe lângă personalul insuficient, sistemul fiscal din România se confruntă de o lungă perioadă cu dotări materiale total insuficiente (calculatoare, softuri etc) şi condiţii uneori improprii pentru desfăşurarea activităţii (sedii insalubre, lipsa spaţii arhivare etc).

În perioada 8-10 noiembrie 2018, Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe a purtat discuţii cu ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici, aducându-i la cunoştinţă că există premisele declanşării unui conflict de muncă la nivel naţional, care poate duce la blocarea activităţii de colectare şi administrare a veniturilor la bugetul statului. (A.A.)

Vizualizări: 2,133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: