Patru centenare, sărbătorite de 8 Martie

Patru gorjence, cu vârste de 100 şi 101 ani, vor fi sărbătorite de autorităţile judeţene, pe 8 Martie. Acestea sunt văduve ale veteranilor de război, iar acţiuni similare vor avea loc în toată ţară. „Oferirea unor atenţii femeilor, văduve ale veteranilor de război, este o acţiune demarată de Ministerul Apărării Naţionale. Lăsăm libertatea edililor din localităţile unde au domiciliul persoanele respective, să le ofere un buchet de flori, să facă o surpriză plăcută acelor doamne”, a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Cele patru gorjence care vor fi sărbătorite sunt din Târgu Jiu, Cruşeţ, Ciuperceni şi Dăneşti. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu spun că vor încerca să ia legătura cu familia târgujiencei care va împlini vârsta de 101 ani, în vară. „Avem şi noi o sărbătorită. Este vorba despre doamna Ana Butan, care anul acesta împlineşte 101 ani, fiind născută pe data de 24 august 1916. Vom merge să vedem dacă mai locuieşte la adresa respectivă şi dacă rudele ne permit să-i ducem un buchet de flori şi o mică atenţie, pe data de 8 Martie”, a declarat Aurel Popescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 296

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: