Patron condamnat pentru că a vândut marfă luată din “Dragonul Roșu”
Patronul unei firme din Mătăsari, județul Gorj, s-a ales cu o condamnare de trei luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru că a vândut haine care purtau însemnele unor mărci cunoscute, deși erau contrafăcute.
Este vorbe de pantaloni și bluze sport purtând denumirea și însemnele mărcii protejate Adidas. Bunurile au fost ridicate din magazin pe 12 mai 2017, în urma unui control al autorităților, care au avut suspiciunea că acestea nu sunt originale.
Administratorul firmei a avut facturi cu care a arătat că a cumpărat produsele de la o firmă din București, dar asta nu l-a ajutat prea mult.
“Referitor la produsele identificate, inculpatul D.V.-G. a declarat în fața organelor de urmărire penală faptul că, în momentul controlului efectuat de organele de jandarmerie, la punctul de lucru al societății, existau expuse spre comercializare articolele de îmbrăcăminte enumerate mai sus și, deși avea cunoștință că acestea sunt purtătoare ale însemnelor și denumirilor unor mărci protejate, nu deținea autorizație din partea titularului mărcii protejate, achiziționând aceste bunuri din Complexul Comercial “Dragonul Roșu“ București”, arată Curtea de Apel Craiova în sentința pronunțată în decembrie 2019.
Și firma a fost condamnată la pedeapsa amenzii în cuantum de 15000 lei corespunzător unui număr de 150 zile amendă, cuantificată câte 100 lei/ zi. (A.A.)