Pandurii aşteaptă decizia lui Pleaşcă pentru a definitiva lotul

Pandurii a încheiat seria de meciuri de verificare din această iarnă şi va intra în linie dreaptă cu pregătirea primului joc oficial. La finalul acestei săptămâni, gorjenii vor avea un meci dificl, pe teren propriu, cu o candidată la promovare, Petrolul Ploieşti.

Antrenorul Călin Cojocaru şi-a definitivat lotul cu care va aborda partea a doua a sezonului. În cea mai mare parte se va baza pe aceiaşi jucători din tur, cu câteva mici completări, în aceste zile fiind aşteptat să se decidă şi Marian Pleaşcă.

„În ceea ce priveşte lotul mai aşteptăm să se decidă şi Marian Pleaşcă şi să semneze cu noi. Va fi un câştig şi pentru noi şi pentru el din punct de vedere sportiv. El are nevoie de meciuri şi noi avem nevoie de experienţa lui. Şi cu el cam închidem transferurile”, a explicat tehnicianul timişorean care încă îi mai aşteaptă pe cei doi jucători cu probleme care nu au revenit la reunirea lotului: „Bakari şi Buaben nu au ajuns încă, dar facem tot posibilul să revină lângă noi. Dacă nu vin nu e o problemă, pentru că avem un lot numeros, dar pentru noi ar fi o pierdere pentru că amândoi au avut un joc consistent în turul campionatului. Dar dacă nu vin avem cu ce să îi înlocuim şi nu ne plângem. Zilnic am discutat cu cei doi, Buaben are ceva dificultăţi, iar Bakari aşteaptă reglementarea situaţiei cu impresarul lui”.

La capitolul incertitudini se află un junior refuzat de Cojocaru, Simionescu, care a fost trimis să îşi caute echipă, dar care a revenit la antrenamente din lipsă de oferte. „Simionescu este aici, nu am renunţat definitiv la el atunci, dar i-am sugerat să îşi caute o echipă să aibă meciuri jucate pentru că el este de 2004 şi este foarte greu să joace la acest moment la noi. Nu şi-a găsit echipă şi se pregăteşte cu noi, însă doar atât”, a precizat Cojocaru care a lăsat să se înţeleagă cu jucătorul nu intră în vederile sale ci doar se pregăteşte cu lotul.

Vizualizări: 575

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: