Pandurii are încă o galerie, Blue Boys 62
Ameninţată de posibilitatea de a nu mai putea juca pe propriul teren, după ce primarul Marcel Romanescu a cerut constatarea încetării contractului de comodat cu clubul târgujian, Pandurii câştigă noi suporteri. În perioada de pauză a campionatului încă o grupare de tineri suporteri, care vor să susţină necondiţionat echipa, şi-a anunţat prezenţa la meciurile de pe teren propriu ale pandurilor, indiferent unde se vor juca acestea.
„Astăzi este o zi mare! Anunţăm prin intermediul paginii oficiale că băieţii de la Blue Boys se alătură celor de la Regiment în susţinerea singurei echipe de tradiţie ce reprezintă acest oraş, Pandurii Târgu Jiu”, a fost anunţul celor de la Blue Boys 62 şi prima lor postare oficială prin care şi-au precizat intenţiile de viitor. Galeria consacrată deja de la revenirea echipei Pandurii la Târgu Jiu, Regiment Târgu Jiu, a salutat de asemenea iniţiativa tinerilor care s-au organizat în vederea susţinerii echipei locale de fotbal. „Suntem bucuroși să anunțăm prin intermediul paginii noastre ca o noua grupare vine alături de noi pentru a ţine steagul sus şi a susține Pandurii Târgu Jiu, necondiționat! Blue Boys 62' vor fi prezenți alături de noi începând de la următorul meci oficial al echipei Pandurii Târgu Jiu”, au anunţat şi membrii galeriei Regiment Târgu Jiu, cei care susţin Pandurii la fiecare meci disputat pe terenul de la Târgu Jiu, fiind prezenţi chiar şi la meciurile amicale.
Pandurii Târgu Jiu s-a bucurat de-a lungul timpului de susţinerea multor gorjeni care au fost organizaţi foarte mulţi ani în Liga Suporterilor Durii, o parte dintre aceştia continuând să vină la meciuri fără a mai fi organizaţi într-o grupare de acest gen.
Echipa nu s-a bucurat totuşi de foarte mulţi suporteri la meciurile de pe teren propriu, disputate pe Stadionul Muncipal după inaugurare, şi asta mai ales din cauza jocului slab, Pandurii neputând face transferuri pentru a întări echipa. Pandurii are însă foarte mulţi susţinători în online unde a depăşit 30.000 de suporteri, majoritatea venind alături de panduri în perioada în care echipa s-a aflat în Liga 1 şi a jucat în cupele europene.