OMV Petrom: Proiectele cu CEO vor crește capacitatea instalată la nivel național cu o treime
Franck Neil, membru în Directoratul OMV Petrom, a declarat că cele patru parcuri fotovoltaice pe care le va construi în parteneriat cu CE Oltenia, capacitatea instalată de energie solară, la nivel național, va crește cu o treime.
OMV afirmă că își dorește să investească 11 miliarde de euro până în 2030, în proiecte în România, din care 3,7 miliarde de euro sunt investiții în energie nepoluantă.
”Avem mai multe inițiative planificate în diferite zone ale țării. În ceea ce privește energia regenerabilă, unul dintre cele mai semnificative proiecte pe care le pregătim este colaborarea cu CE Oltenia pentru instalarea a patru parcuri fotovoltaice în România, mai precis la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari. Odată cu implementarea acestor parcuri, capacitatea instalată de energie solară la nivel național este de așteptat să crească cu aproximativ o treime, ceea ce reprezintă un pas semnificativ către atingerea obiectivelor noastre pentru 2030”, a spus acesta pentru Revista Biz.