Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la redactia@pandurul.ro până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Oltenii de la Universitatea Craiova au amânat reunirea

Reunirea lotului oltean urma să aibă loc joi, 2 ianuarie, dar s-a luat decizia amânării cu o zi a primului antrenament. Reunirea lotului Universităţii Craiova s-a amânat pentru data de 3 ianuarie, atunci când Costel Gâlcă şi staff-ul său vor conduce prima ședință de pregătire în cadrul complexului „Ilie Balaci”.

Conducătorii grupării din Bănie au aşteptat să aibă date concrete în privinţa prognozei meteo pentru perioada următoare şi când au primit confirmarea că vremea va fi favorabilă au luat decizia ca pregătirea de iarnă să se desfăşoare pe plan local, chiar la cantonamentul din Lunca Jiului, unde jucătorii au parte de toate condiţiile de antrenament, recuperare şi refacere.

Totuşi, în cazul în care vor exista modificări semnificative de temperatură şi nu ar putea fi efectuate antrenamente, craiovenii au şi o alternativă, un charter urmând să-i transporte rapid peste hotare, într-o zonă mai caldă, a informat ProSport.

„Gata vacanța, urmează reunirea! Știința strigă adunarea vineri în Baza de Pregătire «Ilie Balaci», antrenamentele pentru partea a doua a sezonului urmând a avea loc pe plan local. Programul meciurilor amicale va fi anunțat ulterior. Forza Știința!”, este anunţul oficial al Universităţii Craiova.

Primul meci al Universităţii Craiova după pauza de iarnă va fi derby-ul cu Dinamo, programat duminică, 19 ianuarie. 

Vizualizări: 4,070

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: