O primărie din Gorj cumpără o autospecială de stins incendii

Autoritățile locale din comuna gorjeană Crușet au demarat procedura pentru achiziționarea unei autospeciale de stins incendii. S-a luat această decizie după ce numărul incendiilor de pe raza localității a crescut, mai ales primăvara, și pentru a reduce timpul de reacție în caz de incendiu.


Autospeciala va fi achiziționată cu bani de la bugetul locale, iar investiția se ridică la aproximativ 294.000 de lei. ”Noi ne-am propus de vreo doi ani să achiziționăm o autospecială de stins incendii, atunci când au ars două case în comună. În plus de asta, în ultimii ani a crescut considerabil numărul incendiilor de vegetație uscată, iar o astfel de mașină de pompieri este necesară pentru a reduce timpul de intervenții la incendii. Distanța dintre comuna Crușeț și Hurezani este mare, iar drumul nu este în cea mai bună stare, astfel încât trece foarte mult timp până când pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Garda de Intervenție Hurezani pot ajunge la aceste evenimente. În satele aparținătoare comunei Crușeț, aceștia ajung doar când pagubele sunt deja foarte mari”, a declarat primarul din comuna Crușet, Teodor Godeanu.


Autoritățile locale din comuna Crușet vor să intervină prompt pentru stingerea incendiilor până ajung autospecialele de la Hurezani.

”Este o autospecială mică, cu o capacitate de 500 de litri de apă și spumă, care aruncă în aer o substanță ca o ceață care inhibă flăcările până la sosirea pompierilor de la Hurezani. Nu o să facem angajări pentru că avem șeful Serviciului pentru Situații de Urgență constituit la nivelul comunei care se va ocupa împreună cu personalul primăriei. Vorbim aici de o autospecială de primă intervenție”, a mai precizat primarul din Crușeț

Vizualizări: 3,508

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: