O mașină a ars ca o torță după accident. Pasagerii n-au mai apucat să iasă!

Accident grav în județul Arad, în apropierea localității Șagu. Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac și apoi a luat foc. Șoferul, de 19 de ani, și iubita acestuia, de 45 de ani, n-au mai apucat să iasă din autoturism. 

Accidentul s-a produs pe șoseaua care leagă Aradul de Timișoara. Șoferul avea permisul de câteva luni și numai ce își cumpărase mașina. Accidentul ar fi avut loc din cauza vitezei. 

„Din cercetări a reieșit că un tânăr de 19 ani, din satul Fiscuț, care conducea un autoturism pe DN 69, din direcția Arad spre Șagu, la un moment dat a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac după care autoturismul a fost proiectat într-un alt copac, moment în care a luat foc.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și a unei femei de 45 de ani, pasageră în autoturism.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Arad.

Galerie foto




Vizualizări: 4,906

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: