Crimă sub ochii unui copil de 13 ani

Un băiat de 13 ani din Voluntari, judeșul Ilfov, a sunat sâmbătă seară, 26 martie, la poliție pentru a anunța că tatăl său le-a înjunghiat pe mama și bunica lui, după care a plecat de acasă.

Mama băiatului a murit în urma rănilor suferite. Alte două telefoane la poliție anunțau că au fost auzite țipete de ajutor, potrivit unui comunicat al Poliției Ilfov.

La casa unde a avut loc incidentul polițiștii și au găsit două persoane rănite, iar agresorul dispăruse de la locul faptei.

„Echipajele medicale care s-au deplasat la fața locului au acordat îngrijiri medicale celor 2 persoane de sex femeiesc, însă ulterior, au declarat decesul uneia dintre acestea, respectiv a mamei apelantului”, a precizat poliția în comunicat.

La scurt timp, „polițiștii din Voluntari, împreună cu polițiștii de la acțiuni speciale și Serviciul Rutier, au procedat la efectuarea de activități specifice și l-au depistat pe bărbatul în cauză, într-o zonă din apropierea locuinței. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost condusă la sediul Poliției Orașului Voluntari pentru cercetări”.

În cauză a fost deschis un dosar penal, urmărirea penală fiind în competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Vizualizări: 4,624

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: