O funcționară a plecat cu actele și laptopul primăriei
Și-a luat transferul la o altă primărie, dar a luat cu ea laptopul de serviciu cu toate documentele. Este vorba de o funcționară de la primăria gorjeană Ciuperceni, care s-a transferat la Primăria Tismana.
"Întâmpinăm o problemă destul de delicată la compartimentul Urbanism, acolo unde unul dintre funcționari și-a luat transferul la primăria orașului Tismana, chiar cu două săptămâni înainte ca eu să vin la primărie. Problema cea mare este că a plecat cu tot cu laptop, dar și cu materiale ale primăriei Ciuperceni legate de contractele în derulare, de proiecte care trebuie implementate", a declarat primarul comunei Ciuperceni, Claudiu Dragotă.
Până la urmă a fost recuperat laptopul, dar fără date. "Am reușit să recuperăm laptopul, dar din păcate toate informațiile stocate aici care aveau legătură cu activitatea de la Primăria Ciuperci au fost șterse", a mai spus primarul aflat la primul mandat.
Nu este singurul primar nou care întâmpină probleme. Și cel de la Plopșoru s-a plâns că a găsit toate dulapurile cu documente sigilate, iar fostul primar i-a transmis că îi va lua un an să le predea pe toate.