O fetiță de 5 ani ar putea merge pentru prima dată
Un îngeraș cu chip de om are nevoie, din nou, de sprijinul nostru. Ana Rut s-a născut cu un singur picior, iar la aproape cinci ani ar putea să meargă pentru prima dată. Sâmbătă, va suferi o intervenție chirurgicală la coloană și îi va fi implantată o proteză pentru a putea merge. Cel mai mare vis al fetiței este să poată merge, să fie un copil normal. Familia face apel la oamenii cu suflet mare să o sprijine și de această dată.
„Eu o să mă duc la spital să mă fac bine la picior. Abia aștept să pot merge și să am două picioare”, ne spune Ana, o fetiță din Bumbești Jiu care are aproape cinci anișori. Este obișnuită cu spitalele. De când s-a născut, viața ei s-a împărțit între acasă și pe masa de operație. „O să facem o nouă intervenție la coloană. Ana Rut crește și are un dispozitiv pe coloană care trebuie alungit, apoi domnul doctor îi va pune un picior. Piciorușul cel mic va fi amputat și îi va pune o proteză. Ea vrea din toată inima să se joace și să facă și ea ce fac ceilalți copii. Am fost doar o săptămână la grădiniță. A trebuit să stau permanent cu ea”, ne-a mărturisit Alexandra, mama fetiței.
„Mami, eu de ce nu am două picioare?”
Ana Rut a mers la grădiniță doar câteva zile. Trebuie să fie supravegheată în permanență. Urmărește copiii care se joacă prin parc și abia așteaptă să poată alerga cu ei într-o bună zi. „Mergem prin parc și vede copiii alergând și îmi spune mereu că vrea să alerge și ea. Acasă, se uită pe geam după copii. Vrea să se dea pe tobogan, pe leagăn. Îi plânge sufletul. Să vezi copilul când te întreabă ea de ce are doar un picior... Este foarte dureros. Și eu, prin casă, îmi acopăr picioarele să nu mă vadă”, mai spune, printre lacrimi, mama micuței.
Are nevoie de sprijin
Banii sunt puțini. Toți se duc pe tratamente. Atât pentru Ana Rut cât și pentru tatăl ei, dependent de dializă. Sever așteaptă să fie înscris pe listă pentru a beneficia de un transplant de rinichi. Până atunci, tot ce contează pentru familie este ca fetița să devină un copil normal. „Eu am pensie de boală, gradul I. Am 600 de lei plus indemnizația de însoțitor, alocația fetiței și un sprijin de la primărie. Nu ne-ar trebui miliarde. Banii nu schimbă viața, dar avem nevoie de un mic sprijin. O proteză performantă pentru ea ar fi 5.000 de euro. Acum am avea nevoie de bani măcar pentru drumurile de la București. Sunt scumpe. Trebuie să-i luăm mâncare. Noi mâncăm o felie de pâine. Nu ne trebuie mâncare. Să știm măcar că e bine ea. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat până acum”, a transmis Sever Ghinică, tatăl fetiței. Oamenii cu suflet mare îi pot sări Anei în ajutor. Contul unde pot face donații este: RO 93CECEC 0019 4628 0610 711, deschis la CEC Bank.