Numărul firmelor radiate a crescut cu o treime
Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 34,14% în primele şapte luni din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 37.667 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 6.048 (plus 39,71% faţă de ianuarie-iulie 2020) şi în judeţele Timiş - 1.781 (plus 51,70%), Cluj - 1.636 (plus 24,70%) şi Constanţa - 1.603 (plus 31,29%).
La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 289 (în creştere cu 55,38% faţă de primele şapte luni ale anului trecut), Călăraşi - 321 (plus 44,59%) şi Teleorman - 334 (plus 20,14%).
Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 69,66%), Covasna (plus 60,49%) şi Olt (plus 57,14%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 10.307 (plus 36,57% raportat la ianuarie-iulie 2020), construcţii - 3.491 (plus 32,69%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 3.166 (plus 35,18%) şi agricultură, silvicultură şi pescuit - 3.090 (plus 55,12%).
În iulie 2021, au fost consemnate 5.102 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (895) şi în judeţele Timiş (240), Cluj (226) şi Constanţa (215).