"Nu suntem cârpele voastre"
Niciodată n-au avut parte conservatorii din judeţ de un preşedinte stabil în fruntea organizaţiei, singurul care părea că are această şansă fiind Sabin Popescu, despre care nu s-a mai auzit nimic de câteva luni. Ieri acesta a ieşit la rampă, şi-a anunţat demisia din partid şi a explicat şi de ce a lipsit de pe eşicherul politic după ce a fost schimbat din fruntea organizaţiei toamna trecută cu Ilie Petrescu. Tocmai din cauza lui Petrescu, dar şi a şefului său, Dan Voiculescu, Popescu spune că a suferit un infarct, având nevoie de asistenţă medicală la un spital din Viena.
Acum şi celorlalţi conservatori din judeţ pare să le stea inima în loc şi pentru că încă nu cred că îl au preşedinte pe Petrescu, dar şi pentru că PSD-ul n-a lăsat din mână nicio ciosvârtă, PC Gorj neprimind niciun post de conducere pe la vreo deconcentrată din judeţ. Cam astea sunt relaţiile din interiorul filialei, dar şi din interiorului Alianţei PSD+PC, supărarea conservatorilor fiind mare, despre nemulţumirile acestora vorbind ieri mai ales Sabin Popescu, aflat într-o perioadă de convalescenţă politică, după care va urma migrarea la un alt partid.
Şefii PC de la centru – acuzaţi că îşi văd doar propriul interes
Popescu a menţionat ieri că i-a rugat pe colegii săi să îl invite la conferinţa de presă a filialei, după mai bine de o jumătate de an de când nu mai este în fruntea organizaţiei, pentru a putea face anunţul respectiv într-un cadru oficial. Fostul preşedinte a susţinut conferinţa de presă alături de liderul interimar al organizaţiei municipale Târgu Jiu, Leonard Radu, şi de viceprimarul comunei Glogova, Dan Gheorghe Milea. Radu i s-a adresat lui Popescu doar cu formula "domnul preşedinte", lucru mai rar spus la adresa lui Ilie Petrescu. Sabin Popescu a precizat cu această ocazie că pleacă din PC Gorj "datorită acţiunilor conducerii centrale a partidului", el fiind înlocuit toamna trecută cu fostul senator PRM Ilie Petrescu, fără niciun fel de anunţ anterior.
"Conducerea centrală şi-a văzut mereu interesele proprii, de grup aflat la centru, nu de cel al filialelor. Am ajutat PSD în campanie, membrii PC nu au obţinut nimic în schimb şi asta doar pentru că celor de la centru le pasă strict de ei", a precizat Popescu. "Nu m-am mai regăsit în acest partid", este constatarea tristă a lui Popescu după câţiva ani de activitate în PC. "Am pus suflet în politică, iar retragerea aceasta sper să nu mă afecteze foarte mult. Le doresc succes colegilor mei", spune Popescu. Fostul preşedinte a menţionat că în perioada următoare îşi va negocia intrarea într-un partid politic atât pentru el cât şi pentru alţi colegi din partid. "O să stau pe tuşă o perioadă pentru că simt că m-am mai liniştit în aceaste luni, dar şi eu şi Leonard Radu voi negocia o o trecere la PDL sau PNL", a precizat Sabin Popescu. În trecut, acesta a fost membru al fostului partid Alianţa pentru România, după care a urmat apartenenţa la PNL şi, din 2004, când a fost povestea cu marea trădare a liberalilor, Partidul Conservator, care, culmea, tocmai îl dădea afară pe Caralicea. A urmat apoi Valentin Mogoe, aruncat şi el ca o măsea stricată, după care Pantelimon Manta ştim cu toţii ce traiectorie politică interesantă a avut, semn că la conservatori încă nu a apărut preşedintele care să le poată fi şi lider acestora.
"Noi nu suntem o adunătură de coate goale"
Vorbele lui Sabin Popescu despre nemulţumirile faţă de şefii din conducerea centrală a partidului au fost susţinute şi de ceilalţi conservatori prezenţi alături de acesta la conferinţa de presă. Preşedintele PC Târgu Jiu, Leonard Radu, a menţionat că va transmite un mesaj "dur" către conducerea centrală a partidului, dar şi către liderul PSD, Mircea Geoană, pentru a reproşa lipsa de colaborare din plan dintre conservatori şi social-democraţi. "PSD ar fi putut să facă mai mult decât scorul de acum, dar pentru că a dat dovadă de o aroganţă pe care noi nu am înţeles-o, treaba asta i-a costat. Aveam oameni pregătiţi pe secţii, care să se implice, dar ni s-au dat două secţii la care nu aveam oameni pregătiţi. Una era la mama dracu şi ailaltă era la ta-su. Avem şi noi o zestre, un primar, doi viceprimari şi 31 de consilieri, iar dacă domnul preşedinte Geoană consideră că se poate lipsi de sprijinul PC Gorj, noi vom sta în banca noastră şi vom vedea ce măsuri vom lua", spune Leonard Radu, despre care, recunoaşteţi, nu aţi auzit de prea multe ori despre el până acum prin politica locală.
Acesta a precizat că va aştepta până spre începutul toamnei să vadă cum vor decurge lucrurile, după care va lua o decizie în privinţa modului de implicare a sa şi a colegilor săi în campania electorală a lui Mircea Geoană. "Nici noi nu suntem o adunătură de coate goale. Ni s-a promis luna de pe cer şi nu am obţinut nimic. Deocamdată PSD Gorj a dat dovadă doar de aroganţă. Nu suntem cârpe să şteargă cu noi pe jos cum vor", a menţionat liderul interimar al PC Târgu Jiu. Acesta nu a ezitat chiar să-i reproşeze lui Mugurel Surupăceanu că a ieşit deputat pe colegiul 2, zona Novaci, cu sprijinul conservatorilor, acolo unde Sabin Popescu se pregătea toamna trecută să candideze. "Mugurel Surupăceanu a avut 50,2% parcă pe o zonă pregătită de Sabin Popescu şi de noi. Dacă dânsul crede că pretenţiile noastre sunt prea mari să-şi aducă aminte că fără noi şi Sabin Popescu nu ieşea deputat, nu avea imunitate şi nu se mai bucura de toate avantajele pe care le are acum. Deputat era domnul Scarlat Iriza, nu dumnealui", s-a plâns conservatorul.
"Noi nu suntem aroganţi", zice Călinoiu
Prin PSD Gorj nimeni nu ştie când a avut loc o ultimă întâlnire între şefii filialei şi Ilie Petrescu sau PC Gorj. Ba mai mult, Petrescu nici măcar nu a fost chemat la instalarea directorilor PSD de deconcentrate, asta pentru a nu-l supăra pe Victor Ponta, care nu-l uită pentru declaraţiile de anul trecut făcute împotriva sa, atunci când îl reclama la Poliţie pentru un meci de fotbal făcut la Motru. Ion Călinoiu spune că nici vorbă ca el sau vreun coleg de-al său din filială să fi dat dovadă de "aroganţă", deşi, culmea, şi PC şi PDL şi chiar şi PNL s-au plâns pe rând despre un astfel de comportament social-democrat.
"Îi asigur pe colegii noştri că nu suntem aroganţi. De unde asta? Problema lor cred că este aceea că nu ştiu ce vor. La treabă nu i-am prea văzut, au bătut din picior că ar munci ceva? Rezulatele pe noi ne mulţumesc şi vă asigur şi îi asigur că nu ne-am gândit vreodată la ei că ar fi cârpe. Plecarea lui Sabin Popescu nu mă interesează, el pleacă PC (n.r.- pentru ceea ce) este acolo la ei în PC", spune Călinoiu.