De unde vine expresia „țâță de mâță”!
Vorbitorii de limba română adoptă noi expresii care se răspândesc asemeni unui bulgăre de zăpadă ce crește. O alăturare surprinzătoare este expresia „țâță de mâță” care este folosită mai ales de tineri și are apreciere superlativă.
Expresia „țâță de mâță” este bazată pe joc de cuvinte şi pe asocierea sonoră a cuvintelor care o compun. Formularea este folosită ca adjectiv şi uneori ca adverb. Originea expresiei nu este evidentă și lingviștii fac supoziții cu privire la proveniență fiind suspectat și un împrumut de la vecini sârbi.
„E foarte posibil ca expresia să provină dintr-o simplă amplificare prin rimă – procedeu frecvent în limbajul popular şi argotic – a unui cuvânt cu sens superlativ. În acest caz, cuvântul mâţă ar fi apărut doar ca rimă la ţâţă. Iar baza de la care s-a dezvoltat jocul aliterativ – şi aici intrăm şi mai adânc în domeniul presupunerilor – s-ar putea să fie cuvântul ţuţ, care are – tot în limbajul colocvial ş,i rolul de a exprima, interjecţional, admiraţia”, explică în publicația Dimela Veche Rodica Zafiu, prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. „Țuț” este transcrierea unui sunet expresiv, a unei interjecții exprimând admiraţia.
Expresia „țâță de mâță” nu a fost înregistrată în dicționare, în general, și nici nu are atestări prea vechi în limba română.
Mai nou este vehiculat un posibil împrumut din limba sârbă. „«Țâță de mâță» este o expresie preluată (și «adaptată» minimal la noi) în anii ’80 de către românii din vestul țării (mai cu seamă de cei din Banat) din limba sârbă. Fie prin contactul direct cu sârbii, fie prin intermediul televiziunii sârbe, al cărților de colorat, benzilor desenate, cărților pentru copii etc., Țița-Mița (Цица-мица) fiind și astăzi un personaj celebru îndrăgit de copii, dar nu numai. Dacă pentru unii pisica (Țița-Mița) ieșită din comun/năzdrăvană din piesele de teatru sârbești pare a fi un nume/personaj nevinovat, expresia a îmbrăcat încă dintru început înțelesuri dintre cele mai pline de coloratură: o femeie/fată (dar și un băiat și chiar un lucru) cu «calități aparte», remarcabile, nemaiîntâlnite - privite oarecum depreciativ dintr-o anume perspectivă. În sârbă, numele dat are, totodată, nu puține conotații sexuale”, a explicat antropologul și etnologul Gheorghiță Ciocioi.