Novaci: Activități interesante la școala de vară

De activități inedite au parte zeci de copii care participă, în această perioadă, la Școala de Vară, din orașul Novaci. Ateliere de pictură și șezători au fost organizate în această săptămână și zeci de copii au luat parte la aceste activități.

"Dezvoltare personală prin lectură", cursul desfășurat sub forma unei șezători, unde copiii, părinții și toți voluntarii s-au destins participând la exerciții de autocunoaștere, descriu organizatorii una dintre activitățile organizate în această săptămână. 

„Atelierul de creație, Clubul de pictură, o mare REUȘITĂ! Zeci de copii  entuźiaști și cu mult zel au realizat lucrarea comună " Strada copilăriei". Voluntare, doamnele Mady Bistreanu și Elena Cristina Papuc, cărora le-au stat alături părinți și salariatii casei de cultură, dornici să se întoarcă în timp, spre anii copilăriei”, a transmis, pe Facebook, Elena Basarabă, directorul Casei de Cultură din Novaci.

Galerie foto


Vizualizări: 389

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: