Povestea ciobanului cu facultate, de pe Transalpina. „Tot în natură, cu animalele îmi place mai mult!”

A absolvit liceul și are diplomă de licență, dar a preferat să meargă cu oile pe munte. E povestea lui Aristică Bălan, un cioban de pe Transalpina. Are în grijă peste două mii de oi și experiențe de pus într-o carte în ultimii 30 de ani petrecuți în transhumanță.

L-am cunoscut cu oile pe Transalpina. Acolo îi place cel mai mult. Transhumanța e momentul să preferat din an. „Am liceul, facultate de Silvicultură absolvită în Brașov, dar tot cu oile, în mijlocul naturii îmi place cel mai mult. Să dorm în cojoc, sub cerul liber. Am circa 2.500 de oi de care am grijă și aici nu te poți plictisi. M-am întâlnit și cu ursul de multe ori. Am trăit multe, dar nu aș vrea să renunț la asta. Asta îmi place. Îmi plac oile, animalele, natura și munții”, ne-a mărturisit ciobanul.

„Am făcut transhumanţă la cote mari, am făcut Bărăganul, Banatul. Transhumanţa a fost mama noastră. Munţii ăştia sunt plini cu oi așa că și turiștii au ce vedea: verdeaţă, aer curat, apă rece”, a mai spus Aristică. 

Are trei măgari. I-a botezat pe toți și, alături de câini, îi sunt cei mai buni prieteni. Îi cară mâncarea pe timpul zilei, iar el cară medicamentele de prim ajutor pentru oi în caz că se rănesc pe munte. Seara, merge la stână. Iar a doua zi o ia de la capăt. 

E încântat când opresc turiștii și îl roagă să facă un selfie cu ei. „Opresc turiștii, vin la noi. Se bucură când văd oile, măgarii. Stau să facă poze, să ne filmeze. Sunt mulți străini care vin și fac poze cu noi. Nu înțelegem limba engleză prea bine, dar am înțeles mereu când au venit să facă poze și ne-au spus că avem o țară frumoasă”, a mai mărturisit ciobanul.

Galerie foto


Vizualizări: 4,060

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: