Piscină din Gorj, amendată pentru condiţii improprii
Inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică desfăşoară, în perioada 3 iulie -31 august, acţiuni de control privind conformitatea apelor de îmbăiere. La nivelul judeţului Gorj, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1.600 lei la o psicină, pentru condiţii igienico-sanitare improprii şi cantităţi insuficiente de dezinfectanţi.
Până în momentul de faţă, DSP Gorj a verificat 10 piscine.
Acţiunile vizează:
-Evaluarea calității apei de îmbăiere în zonele naturale neamenajate;
-Controlul zonelor naturale de îmbăiere amenajate;
-Verificarea respectării normelor de igienă la bazinele de înot, piscine și ștranduri;
-Prelevarea probelor de apă.