Nevoie urgentă de fonduri pentru zidul de sprijin de la Artanu
Autoritățile locale din comuna Negomir au nevoie urgentă de fonduri de la Guvern pentru continuarea lucrărilor la zidul de sprijin din satul Artanu, fără de care o parte din sat este în pericol. Primarul din localitate speră ca zăpezile să se topească treptat și să nu fie o primăvară ploioasă, asta pentru că sătenii de aici ar putea fi afectați.
Satul Artanu din comuna Negomir ar putea fi salvat cu 850.000 de lei, asta dacă Guvernul României acordă acești bani autorităților locale pentru continuarea investițiilor la zidul de sprijin. Un expert a stabilit că lucrările pentru stoparea alunecărilor de teren în satul Artanu trebuie să continue, iar investiția care ar mai trebui făcută aici este de aproximativ 850.000 de lei. Expertul Florin Burtescu a fost la fața locului și a analizat situația din teren, după care a întocmit documentația pe care a predat-o autorităților locale din Negomir.
Primarul Ion Gruescu a făcut toate demersurile pentru a obține sprijin de urgență de la Guvern, însă au trecut luni de când așteaptă bani pentru continuarea acestei lucrări. „Ar fi trebuit să primim sprijin de la Guvern pe situații de urgență. Am întocmit toată documentația așa cum ne-a fost solicitată, dar nu am primit niciun leu. Expertul a spus clar că trebuie continuate lucrările și ne-a specificat în raport exact ce trebuie să mai facem. În această perioadă, când se topesc zăpezile, este foarte periculos pentru că pot fi din nou alunecări de teren. Dacă vin viituri, apa va trece peste zid. Expertul a spus clar și faptul că lucrările sunt de calitate și s-au făcut așa cum trebuie, cum a fost proiectul, deși la un moment dat au apărut discuții. Putem chiar să le recepționăm, dar trebuie să finalizăm investiția. Eu o să depun documentația la cabinetul domnului Liviu Dragnea și Guvernul să-și asume responsabilitatea pentru ce se poate întâmpla aici”, a precizat Ion Gruescu, primarul din Negomir.
Întreaga investiție la acest zid de sprijin în satul Artanu. fost de 2.703.395 de lei, și s-au executat lucrări de 1.589.521 lei. Ar mai fi trebuit să se facă o investiție de 1.113.874, însă lucrările au fost stopate din cauza lipsei banilor.