Fasole bătută cu ceapă călită
Fasolea bătută cu ceapă călită deasupra este una dintre cele mai întâlnite reţete din perioada de post. Fiind o mâncare tradiţională a românilor aceasta se prepară şi în afara perioadei de post, ca garnitură pentru cârnaţi.
Dacă respecți această rețetă pas cu pas, voi obține o fasole bătută cu un gust cum mâncai la bunici.
Ingrediente pentru fasole:
600 g fasole albă boabe, 3 morcovi, 3 cepe, 10 căței de usturoi
Ingrediente pentru ceapa călită:
O lingură de bulion 2 cepe 50 ml ulei
Mod de preparare:
Fasolea se pune la inmuiat în apă rece, care să o depăşească cu o palmă, şi se lasă de cu seară până dimineaţa. A doua zi, fasolea se scurge de apa în care a stat şi se pune la fiert de trei ori, cu apă proaspătă. Apoi, se lasă la fiert în a patra apă, se ia spuma cu o paletă, şi, când dă în clocot, se adaugă în oală curățate și întregi cele trei cepe și morcovii. După ce au fiert, se scot legumele, iar fasolea se scurge într-un alt vas. Se adaugă un polonic din zeama în care a fiert și usturoiul curățat și zdrobit. Se mixează bine și se bune sare după gust.
Pentru ceapa călită se taie cele 2 cepe peștișori, se călește în ulei și după ce s-a înmuiat bine și este ușor caramelizată, se pune bulionul. Se amestecă și se trage de pe foc, apoi se pune peste fasolea bătută. Se servește cu murături.