Nelu Roșca: Nu va fi sfârșitul mineritului în 2030
Nu va fi sfârșitul mineritului în 2030. O spune liderul de sindicat Nelu Roșca, de la Cariera Roșia. Este convins că și după 2032 vor mai fi două cariere de cărbune și se va mai produce energie pe bază de lignit în cadrul Complexului Energetic Oltenia.
„Eu vă spun și vorbesc în cunoștință de cauză, că după 2026, vor rămâne patru cariere, iar după 2032, două cariere. Vor avea funcționalitate tot pe cărbune și energie pe bază de cărbune. E clar că lucrurile se vor restrânge în sectorul nostru de activitate pentru că statul român s-a angajat la foarte multe lucruri în fața Uniunii Europene, dar a lăsat povara în spatele agentului economic și al salariaților”, a declarat sindicalistul Nelu Roșca.
Statul ar trebui să acorde compensații celor care vor pleca din companie în perioada următoare, a mai completat sindicalistul. „Statul român trebuie să asigure o protecție socială acestor oameni pentru că au obligativitatea de a ridica nivelul de trai. O spune legea fundamentală. Dacă nu vor interveni să ia măsuri, vom vedea ce e de făcut. Atâta timp cât legea reglementează anumite mecanisme pentru mișcarea sindicală, ne vom adapta la ele”, a mai spus Nelu Roșca, la Radio Infinit.
CE Oltenia are în prezent 11 mii de salariați, la jumătate față de acum zece ani.