CE Oltenia a redactat adeverința pentru condiții speciale
Mai mulți angajați ai Complexului Energetic Oltenia au cerut adeverințe de vechime, din care să rezulte și ce perioadă au lucrat în condiții speciale de muncă. Documentele au fost solicitate de instanță în procesele pe care le salariații le-au deschis împotriva Casei de Pensii, care le-a respins dosarele de pensionare.
Din spusele sindicatelor, compania abia acum ar fi redactat o astfel de adeverință. Până acum, le-ar fi transmis salariaților că nu are formulare tipizate care să cuprindă solicitările oamenilor. În adeverință, se menționează dacă salariatul a desfășurat activități de producție, mentenanță ori asimilate.
Sindicalistul Manu Tomescu a transmis, pe Facebook, că a fost redactat noul model de adeverință. “Noul model de adeverință. Nu înțeleg de ce după atâta timp! Oare Departamentul Juridic din C.E.Oltenia nu știa de legea 197/2021, o lege constituțională care este publicată în Monitorul Oficial încă din 18 iulie 2021!?”, a scris Manu Tomescu.
Ion Popescu, de la Jilț Sud, a fost printre primii care au solicitat adeverința de la companie. Documentul i-a fost cerut de instanța de judecată în procesul pe care îl are cu cei de la Casa de Pensii Gorj.
„Nu cedăm! Trebuie să se rezolve la un moment dat. Vom apela la toate căile legale să ne fie respectate doleanțele! Aviz conducerii CEO, dacă doriți să"scapati" de unul ca mine (inclusiv ceilalți colegii cu dosare pensionare) eliberați adeverințe având modelul celor de la Deva”, a fost mesajul lui Ion Popescu.