Aș pune niște pancarte mari, la intrarea în orice loc de joacă.

În general, părinții se împart în 3 categorii mari (vorbesc  doar din experiența mea de la locurile de joacă pe care le frecventez cu fie-mea).

Ciudații de 5% care se scălâmbăie și se tăvălesc pe jos prin țărână cu plozii lor, stau pe burtă și desenează șoricei pe asfalt, mă rog, de-astea. Noi de exemplu, când mergem să dăm pâine la rățuște, ne așezăm confortabil, în fund, pe jos, pe asfalt. N-am mai văzut pe altcineva. Părinții stau în ciuci și copiii în picioare. Deci facem parte dintr-o minoritate destul de dusă cu pluta. Pare destul de corect.

Marea majoritatea (de vreo 70%) îi lasă să se murdărească cum vor fără să intervină dacă nu e un capăt de țară. Ei intră în categoria părinților normali cu care n-am nimic. Mă rog, am văzut unii care insistă să le arate cum trebuie să te joci corect cu nisipul, de-mi stă mintea-n loc că n-aș fi crezut niciodată că e o metodă corectă de a te juca. Însuși termenul de joc corect mi se pare un oximoron.

Părinții fasciști reprezintă după calculele mele cam 25%. Pe ei i-aș bate. Nu te juca în nisip, te murdărești! Nu poți să te joci cu creta că rămâne pe haine, las-o jos! Nu e voie în iarbă, sunt căpușe! Cum adică să calci în baltă? Tu nu vezi că te uzi?! Nu pune mâna pe jos că apoi o bagi în gură! Nu nu nu nu nu! Nu vă supărați, de ce mama naiba i-ați scos la joacă în parc? Duceți-i la muzeu să stea într-o vitrină în vid să nu cumva să se murdărească de praf.

Rațiunea pentru care un părinte s-ar stresa în era detergenților și a mașinilor de spălat automate ca un plod sare într-o baltă mă depășește complet. Maică-mea n-avea mașina de spălat deloc, bunică-mea avea una din aia de mergea din an în Paște, și tot nu îmi aduc aminte în toată copilăria mea comunistă (doar ca perioadă în timp) de noțiunea de a avea grijă să nu mă murdăresc.

O mămică îmi povestea că certat-o un alt copil pe fetița ei (de aproape 2 ani) că e desculță (erau în parc, astă vară). I-a spus că nu e voie și să se încalțe. Așa știa el de la mămica lui. Ei bine, ale noastre mai merg și desculțe prin iarbă.

Îmi plac copiii murdari. Mult. De fiecare dată când văd un copil murdărici mă gândesc că probabil e fericit și că are părinți mișto.

Mie îmi plăcea să mă joc în nămol, făceam plăcinte. Când mergeam cu ai mei în weekend la plimbare mă cățăram în toți copacii, pe toate dealurile la îndemână și eram numai cu picioarele în râu, da, în apa rece ca gheața (nu, nu răceam, răcim de la viruși nu de la apă). Căutam cu ceilalți copii prin țărână obiecte interesante (cioburi, capace, pachete de țigări, fructe, frunze), pe care le vindeam ulterior la un magazin imaginar. Sper să apuce și fie-mea să se joace așa, nu doar la calculator și în casă cu cuburi. 

Da, murdăria este bună. Voi vă lăsați copiii să se murdărească?

sleepy00.wordpress.com