Moldovenii vor Poarta Sărutului

Vor să ducă Poarta Sărutului în Moldova. Deja, peste Prut, există câteva scaune care le imită pe cele sculptate de Constantin Brâncuși. Acum, oficialii din Moldova își doresc să aibă la ei și o copie a Porții Sărutului.

Oficialitățile din Chișinău și-au exprimat dorința de a avea o copie fidelă a operei lui Brâncuși chiar la ei acasă. Omologii lor de la Gorj nu au văzut nimic nepotrivit în acest demers. Dimpotrivă. Scriitorul Laurian Stănchescu încurajează această inițiativă. „Am fost încântat și fericit când președintele Consiliului Raional Călărași mi-a spus că în fața instituției există o copie a scaunelor lui Constantin Brâncuși din Ansamblul monumental. E o chestie fabuloasă. Mai mult decât atât, domnia sa vrea să ia legătura cu Consiliul Județean pentru că, la anul, vrea să construiască acolo Poarta Sărutului. Republica Moldova este o inimă care bate tare pentru românism”, a explicat scriitorul Laurian Stănchescu.

Cruce pentru Brâncuși, la Paris

Un alt demers pe care îl iau în serios autoritățile locale este să ducă o cruce în Franța, la cimitirul unde este înmormântat Brâncuși. „Dacă din punct de vedere legal, noi o facem și o și ducem acolo. Avem această potență financiară să facem acest lucru. Eu sunt unul, domnul Nichifor, la fel, oricine ne poate ajuta. Eu zic că în cursul anului 2018 cred că ar fi minunat dacă am reuși să facem această acțiune. Domnul Laurian Stănchescu are documentul. L-a primit de la Primăria Parisului. Eu am foarte mulți români care merg și îi aprind lumânări la Montparnasse lui Brâncuși”, a declarat Cristian Toader Pasti, consilierul personal al președintelui Consiliului Județean.

Vizualizări: 902

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: