Moda concursurilor anulate la spitalul din Târgu Jiu
Nu mai este deloc o noutate că aproape toate concursurile organizate de Spitalul Județean Târgu Jiu se reiau cel puțin o dată. După ce în jur de 100 de candidați au fost chemați de trei ori în sala de examen din cauza că primeau întrebări din afara tematicii ori cadrele medicale care controlau lucrările greșeau, un alt concurs se reia. Este vorba de cel pentru ocuparea postului de lenjereasă.
Una dintre candidate a contestat lucrarea după proba scrisă. S-a plâns de faptul că baremul de corectare nu corespundea cu tematica de concurs și erau întrebări care nu se regăseau în această tematică. Femeia care țintea postul a solicitat reluarea probei scrise. După ce i-a fost analizată contestația, conducerea spitalului i-a dat dreptate. Rezultatele probei scrise au fost anulate și aceasta va fi reluată.
Concursul va avea loc, de această dată, pe 12 iunie, la ora 9, în sala de ședințe a spitalului. Unitatea medicală scoate la concurs un singur post de lenjereasă. Opt personae s-au înscris pentru acest post.
Nu este pentru prima dată când spitalul anulează concursuri și dispune reluarea acestora tocmai din cauza baremelor de corectare greșite ori a întrebărilor care nu se regăseau în tematica de concurs. În luna martie, peste 100 de persoane au fost chemate de trei ori să susțină proba scrisă din cauza neregulilor privind desfășurarea examenului. De fiecare dată, a fost schimbată și comisia de examen din care făceau parte medici, asistente și directori din cadrul spitalului.