Mitropolitul Olteniei, la Centrului de Plasament din Târgu Cărbuneşti
În preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a vizitat ieri Centrul de Plasament din Târgu Cărbuneşti. Cu acest prilej, Mitropolitul Oltenia i-a binecuvântat pe cei 45 de copii găzduiţi de acest centru social şi le-a oferit daruri, constând din fructe, dulciuri şi rechizite şcolare. Copiii s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a Mitropolitului Olteniei şi au prezentat un frumos program artistic, format din poezii specifice sărbătorilor de iarnă.
Acţiunea a fost organizată de Protoieria Târgu Cărbuneşti şi Sectorul Social al Arhiepiscopiei Craiovei. „Vizita a fost în egală măsură o bucurie atât pentru copiii de la centru, care s-au bucurat de darurile primite, dar şi pentru personalul care se îngrijeşte cu multă dragoste de aceşti copii, pentru că au avut prilejul de a se întâlni cu Mitropolitul Olteniei şi de a fi binecuvântaţi pentru lucrarea pe care o desfăşoară”, a declarat părintele Iulian Mărgineanu, protopop al Protoieriei Târgu Cărbuneşti. (D.M.)