Mititelu anunţă lovitura care ar putea schimba calculele în Liga 2

Patronul FCU Craiova 1948, Adrian Mititelu, consideră că echipa sa a fost dezavantajată cu FC Argeş. Conform acestuia, echipa piteşteană ar urma să piardă meciul din Liga 2 la "masa verde".
FC Argeş a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, pe FCU Craiova, în etapa a 18-a a Ligii a II-a. În minutul 83, echipa antrenată de Bogdan Andone a evoluat cu 12 jucători pe teren, iar oltenii au făcut scandal până ca arbitrul să ia măsuri şi să restabilească egalitatea numerică.
În urma acestui rezultat, FCU Craiova s-a îndepărtat de play-off şi a rămas pe locul 10, cu 23 de puncte, la patru puncte în spatele play-off-ului. FC Argeş e pe locul al patrulea, cu 29 de puncte.
Totuşi, Adrian Mititelu vrea victoria la "masa verde", care ar plasa-o pe FCU Craiova la un punct de zona play-off-ului.
"Mă bazez pe articolul 46 (n.r. - înlocuirea jucătorilor) din ROAF cu mai multe alineate, plus 81 din Regulamentul Disciplinar şi lucrurile sunt clare, nu există loc de interpretare. Au făcut două mari greşeli, o schimbare neregulamentară că au băgat doi şi au scos doar unul, iar a doua sancţiune e că au folosit un jucător care nu mai avea drept de joc. Regulamentul de organizare explică în amănunt cum se face schimbarea şi când e încheiată. Jucătorul schimbat şi care figurează în raportul arbitrului nu mai avea drept de joc, deci nu mai avea drept de joc. Când jucătorul nou introdus intră pe teren el devine titular, iar cel de pe foaia de joc când iese nu mai e valid pentru joc. Dacă schimbările sunt neregulamentare se pierde jocul, e prevedere în joc. Mai mult, ei au făcut-o în patru timpi.
Avem dovada că schimbarea n-a avut loc. Oficial, în actele depuse de arbitru, în raportul oficial de joc, în minutul 83 apare jucătorul intrat pe teren, iar în minutul 86 jucătorul aflat în discuţie a luat galben că n-a părăsit terenul de joc. A stat trei minute pe teren el.
Regulamentul din Olanda... m-am interesat, că îmi place să cunosc aspectele potrivnice şi am verificat azi. Nu există regulamentul de la noi în Olanda, vorbesc despre regulile noastre.
Noi avem prevederi de pierderea meciului şi pentru chestiuni mai puţin grave, precum jucătorii under, dacă bagi un jucător care nu e comunitar şi e în plus faţă de număr, atunci pierzi meciul. La noi au intrat doi şi au ieşit unul. Acel jucător nu mai avea drept de joc şi se pierde meciul", a declarat Adrian Mititelu, la Prima Sport.
Vizualizări: 5,969
Distribuie Trimite pe WhatsApp