Mircea Geoană spune că are soluţii pentru CEO

Senatorul Mircea Geoană, prezent ieri la Târgu Jiu pentru a-şi lansa partidul, acesta făcut declaraţii cu privire la situaţia în care se găseşte acum Complexul Energetic Oltenia. Geoană spune că în programul partidului se regăsesc şi câteva soluţii care ar putea scoate compania din impasul financiar. El s-a referit la crearea unui fond de investiţii în energie, despre care s-a mai vorbit acum doi ani, şi care reunea toate companiile energetice, valoarea fiind undeva la 10 miliarde de euro. Acest fond urma să fie administrat de o firmă privată. Proiectul a mai fost însă discutat din cauza reacţiilor negative.

Liderul Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a spus că are în plan crearea unui fond rapid de investiţii în energie şi că urmează să discute această variantă cu sindicatele din Gorj. Dacă Geoană se referă la o iniţiativă a trei deputaţi PSD, printre care şi fostul lider „Univers“ Dumitru Chiriţă, depusă în martie 2013, pentru înfiinţarea Fondul Român de Investiții Strategice în Energie și Resurse Energetice SA, acesta propune punerea la un loc a companiilor energetice, ce valorează câteva miliarde de euro, iar ce va rezulta să fie administrat de o firmă privată, desemnată prin licitaţie internaţională. ”Noi avem în propunerile noastre, şi este o chestiune pe care am discutat-o în acordul nostru de viitoare guvernare şi cu cei de la PNL, ideea creării rapide a unui fond de investiţii în energie, a unui fond care să permită pe de o parte, capitalizarea sectorului energetic acolo unde regula europeană spune că este ajutor de stat dacă guvernul central sau local încearcă să intervină pentru a putea să dăm puţin oxigen, puţine resurse ca să putem, din mers, să îndreptăm lucrurile, pentru zonele mono-industriale, pentru zonele miniere care sunt valabile şi în Hunedoara şi la Moldova Nouă dar aici la Gorj, problema este mai acută pentru că un judeţ întreg depinde exclusiv de această activitate”, a spus Mircea Geoană. Politicianul a comentat şi lipsa de reacție a premierului Victor Ponta față de situația minerilor și energeticienilor care l-au trimis în Parlament. ”Putem vorbi de o lipsă de atenție a premierului pentru județul pe care îl reprezintă în Parlament. Este trist că în județul din care provine politic, sau a fost acceptat politic, primul ministru și actualul deputat de Gorj, domnul Ponta, în timp ce dânsul se află de trei ani și jumătate la guvernare să ajungi într-o situație extrem de delicată. Eu cred că este vorba, pe de o parte, și de o formă de responsabilitate politică personală”, a spus Mircea Geoană, liderul PSRO.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: