Ministrul Energiei anunță propria anchetă după accidentul de la Lupeni
Ministerul Energiei va face propria anchetă a accidentului de muncă mortal care a avut loc la Lupeni la începutul lunii octombrie, a anunțat ministrul Toma Petcu la Târgu Jiu. Ancheta va începe după ce ITM va finaliza cercetările și va înainta raportul către Parchet. "Așteptăm să comunice raportul ITM-ul către Parchet, după aceea vom declanșa și noi propria noastră anchetă. Am cerut Consiliului de Administrație al complexului și conducerii să aibă o întâlnire de analiză, să vadă dacă au fost unele lucruri care au putea fi prevenite, de ce nu s-au prevenit, să se ia acele măsuri de îndreptare", a precizat Toma Petcu.
Ministrul Energiei a mai afirmat că directorul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) l-a informat, joi seara, că au fost achiziționați 200 de stâlpi de susținere care vor fi distribuiți în minele care au nevoie.
Doi mineri și-au pierdut viața, iar al treilea a fost rănit în urma unei surpări care s-a produs pe 5 octombrie într-un abataj al Minei Lupeni, din Valea Jiului. Victimele făceau parte dintr-o echipă de 11 mineri care lucrau în subteran, opt dintre aceștia reușind să fugă ori să scape cu viață din locul surpării de cărbune. (A.A.)