Ministrul delegat pentru Dialog Social vine la Târgu Jiu

Doina Pană, ministrul delegat pentru Dialog Social, va veni marţi la Târgu Jiu pentru a participa la şedinţa de Dialog Social. Vizita sa a fost confirmată de prefectul Claudiu Teodorescu. Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii, se vor discuta propunerile de modificare a Legii Dialogului Social şi a Codului Muncii, venite din partea sindicaliştilor gorjeni.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, va participa la şedinţa Comisiei Judeţene de Dialog Social la invitaţia prefectului Claudiu Teodorescu. La întâlnirea cu ministrul vor fi prezenţi liderii de sindicat din mai multe domenii, chiar şi din minerit. Claudiu Teorescu spune că în prezenţa ministrului delegat pentru Dialog Social vor fi dezbătute propunerile de modificare a Legii Dialogului Social şi a Codului Muncii venite din partea Blocului Naţional Sindical (BNS) Filiala Gorj. „Doamna ministru delegat pentru Dialog Social va participa la şedinţa Comisiei Judeţene pentru Dialog Social de săptămâna viitoare. Am invitat-o la şedinţă tocmai pentru a da o mai mare importanţă acestei comisii şi a partenerilor sociali. În cadrul şedinţei care va avea loc marţi, ora 13.00, la sediul Instituţiei Prefectului se vor discuta propunerile de modificare a Codului Muncii şi a Legii Dialogului Social. În şedinţa de săptămâna trecută, liderii BNS ne-au comunicat câteva propuneri, pe care mai apoi ni le-au transmis şi în scris”, a declarat Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj.          

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: