Milioane de euro în contul UM Sadu
21.255.000 de lei au fost virați în contul Uzinei Mecanice Sadu, anunță PNL Gorj într-un comunicat de presă. Aceste sume destinate majorării de capital vor fi folosite pentru retehnologizarea unității și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajați.
„Partidul Național Liberal a demonstrat, încă o dată, că înțelege importanța strategică a acestei unități, diferența între noi și PSD fiind aceea că ei mint că fac, iar noi chiar facem“, susțin liberalii, făcând referire la faptul că liderii PSD Gorj susțineau încă din vară că banii au ajuns la uzina din Bumbești Jiu, deși nu era adevărat.
„Cei 21.255.000 de lei au fost virați zilele trecute de Ministerul Economiei, iar în această dimineață au ajuns în conturile UM Sadu. A fost nevoie să pice guvernul PSD pentru ca UM Sadu să beneficieze de sumele necesare pentru retehnologizare“, arată sursa citată.
Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, a spus că acordarea finanțării pentru această uzină a fost primul amendament din mandatul lui de deputat. ”UM Sadu are acum bani pentru retehnologizare. Suma de 21.255.000 lei a intrat în contul unității, bani pentru majorarea de capital. Primul meu amendament din acest mandat de deputat a fost acordarea finanțării pentru Sadu. În timp ce PSD a dus de nas locuitorii acestui oraş, Guvernul PNL înțelege importanța acestei unități strategice”, a declarat deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj. (A.A.)