Miile de cereri de recalculare, respinse

Cele peste cinci mii de cereri de recalculare a pensiilor, depuse de foștii mineri și energeticieni din Gorj, vor fi respinse. Deja mai mulți foști salariați au primit decizii de respingere a recalculării.

Casa de Pensii Gorj le comunică acestora că nu le sunt aplicabile dispozițiile noii legi, “deoarece acestea se referă la reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani”, a persoanelor care au lucrat cel puțin 25 de ani în condițiile de la art. 30, alin. 1, lit. i. Mai exact, legea s-ar referi doar la reducerea vârstei de pensionare, nu și la alte drepturi.

De altfel, Casa Națională de Pensii a trimis instrucțiuni în teritoriu, potrivit cărora “Legea nr. 197/2021 nu a reglementat recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a acesteia și nici asimilarea în condiții speciale de muncă a vreunei perioade de activitate anterioare aplicării acestei legi”.

Inițial, Casa de Pensii nu a recunoscut nici reducerea de 13 ani a vârstei de pensionare, dar oamenii și-au câștigat dreptul în instanță.

Vizualizări: 13,147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: