Mii de doze de vaccin trimise în Gorj

Mii de doze de vaccin antigripal au ajuns în județul Gorj. Prima tranșă a constat într-un număr de peste 5.000 de doze, acestea fiind repartizate în spitalele din județ, dar și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.

Direcția de Sănătate Publică a comandat la Ministerul Sănătății 46.378 doze. Din acestea 43.287 de doze  au fost comandate de către medicii de familie, 2.407 au fost comandate de spitale și 684 de doze au fost comandate de către conducerea DGASPC Gorj pentru asistații din sistemul public. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Gorj, Daiana Militaru, spune că se mai așteaptă o a doua tranșă de doze de vaccin în perioada imediat următoare.

“A sosit prima tranșa de vaccin, respectiv 5.280 doze. Au avut prioritate la repartiție spitalele și DGASPC Gorj, unde s-au repartizat cantitățile solicitate, în totalitate. Restul se va repartiza medicilor de familie pentru imunizarea populației. Ne așteptăm ca până la finalul lunii să mai primim și o a doua tranșă”, a transmis Daiana Militaru, purtător de cuvânt al DSP Gorj.  

Populația este încurajată să meargă la vaccin, tocmai pentru a se imuniza în sezonul ce urmează.

Vizualizări: 1,576

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: