Lucrează de zeci de ani în sistemul medical, dar în primăvară a avut nevoie de asistență medicală. Nu în spitalul din Motru, la care lucrează, ci în spitalul Covid din Târgu Cărbunești. Asistenta Liliana Semenescu a vorbit pentru Pandurul despre experiența de atunci și cum vede acum, la rece, ceea ce s-a întâmplat.

Liliana Semenescu este puțin trecută de 50 de ani și este considerată buldozerul familiei. Nu a avut niciodată probleme medicale, fiind un șoc faptul că s-a infectat cu noul coronavirus. L-a luat cel mai probabil de la locul de muncă, ea lucrând la spitalul din Motru, pe urgență. Se întâmpla în perioada stării de urgență, când panica era mai periculoasă decât boala în sine.

“Atunci era panică totală, nu puteam să vorbim nimic cu medicul curant. Până la urmă era vorba de viața mea, am dreptul să aleg dacă urmez sau nu un tratament. Să ajung pentru prima oară în postura de pacient după 30 și ceva de ani, să mi se impună un tratament, deși nu aveam niciun fel de simptom, era ciudat. Asta era legea, am încercat să mă opun, să cer explicații, dar era foarte dificil. Până la urmă am zis să fiu un pacient cuminte, dar nu știu dacă am făcut bine”, povestește Liliana Semenescu.

Aceasta a mers în spital fără niciun simptom, dar a plecat cu ficatul praf, de la medicamentele administrate. “Îmi dădeau Kaletra si Cefort. Mi-au făcut ficatul praf. M-am dus pacient sănătos și m-am întors bolnav. Noi, primii pacienți, am fost un experiment”, susține asistenta care a stat 20 de zile în spital. “Nu puteam să ieșim în curte, nu am înțeles de ce. Eu încercam să fac orice ca să mă mișc, pentru că sunt un om activ”, a explicat aceasta.

Liliana Semenescu este asistenta despre care presa a relatat la acea vreme să nu a stat degeaba în spitalul în care era internată. A ajutat ceilalți pacienți cum a putut, le schimba perfuzia, le dădea medicamentele, pentru ca asistentele de la Cărbunești să nu fie nevoite permanent să intre cu acele echipamente de protecție. Ba, a dat și cu mopul, tot ca să facă mișcare. “Am stat 20 de zile în spital, puțin față de alții care au stat 6-7 săptămâni. A fost un șoc pentru toată lumea, pentru că eu eram considerată buldozerul familiei. A fost greu să stau departe de familie, de nepoțică”, și-a amintit aceasta.

Liliana Semenescu spune că este foarte greu pentru pacienții Covid pentru că nu pot comunica suficient cu cadrele medicale. Aceasta nu știe cum s-a infectat, pentru că se proteja cât de mult era posibil. “Nu știu cum m-am infectat, pentru că în perioada aia chiar m-am ferit. Nu mergeam niciunde, doar de acasă la serviciu și înapoi. Doar cu mașina personală. Soțul se ocupa de tot ce înseamnă cumpărături. El nu a avut nimic”, a spus asistenta.

Interesant este că aceasta nu este nici acum convinsă de faptul că a avut boala: “O să îmi fac un test de anticorpi. Uneori mă gândesc că nici nu am avut Covid, că prea nu am avut niciun simptom. Creierul meu refuza atunci să creadă că infecția asta este reală în corpul meu. Eu niciodată nu făceam gripă, doar niște viroze banale”.

La finalul discuției, asistenta de la Motru are un sfat pentru noi. Spune că sunt boli mult mai urâte și că nu este cazul să facem o tragedie. “Să fie toată lumea optimistă, că acest virus nu este o tragedie. Am văzut boli mult mai urâte, mai grele. Nu trebuie să încărcăm psihic o lume întreagă, este greu când ți se spune mereu că îți poți îmbolnăvi copiii, părinții, bunicii. Când am fost externată, medicul meu curant de acolo a reușit să mă prăbușească, îmi zicea să stau departe de oameni, că le pot în continuare transmite virusul. Nu este chiar așa, nu se transmite atât de ușor pe cât se spune. Ce rost are să ne zăpăcim psihic unii pe ceilalți? Am ieșit cu mâinile învinețite de la atâtea branule. Bine că au scos Kaletra din tratament. Când am intrat aveam analizele la ficat bune, limite normale de 11-12, la ieșire erau de nouă ori mai mari, din cauza medicamentelor. Am ținut un regim alimentar și totul a revenit la normal. O să fac și un CT, să văd cum sunt plămânii, deși nu cred că am probleme”. Femeia a spus că nu are nimic să le reproșeze cadrelor medicale, care doar respectau procedurile impuse atunci.

Liliana Semenescu spune că presiunea psihică îi face pe unii oameni să cedeze. “Am văzut bărbați în genunchi, plângând după ce s-au făcut bine, de parcă cine știe din ce au scăpat. Ei zic că e boala secolului, dar sunt boli mult mai grave, nu e chiar așa”, a concluzionat asistenta.