Mezinele CSM Târgu Jiu, la primul turneu oficial al anului

Mezinele handbaliste de la CSM Târgu Jiu au participat la finalul săptămânii trecute la primul turneul oficial din acest an. Grupa Junioare 4, pregătită de antrenoarea Paula Pagnejer, a disputat patru partide în cadrul Turneului Junioare 4 Zonă Rovinari, rezervat grupei de vârstă 10-13 ani.

La turneul de la Rovinari, care a avut loc în 26 și 27 martie, micuţele handbaliste de la CSM Târgu Jiu au jucat cu CS Infinit Rovinari, Chimia Râmnicu Vâlcea, CSM Slatina şi HCM Craiova. Aflate la primul turneu oficial din acest an, mezinele handbalului de la CSM Târgu Jiu au început bine turneul cu o victorie, dar au pierdut apoi în fața a două echipe cu tradiție în handbalul românesc la acest nivel, Chimia Râmnicu Vâlcea și CSM Slatina, echipe care s-au impus fără probleme la acest turneu.

Paula Pagnejer, cea care se ocupă de pregătirea Grupei J4 feminin a CSM Târgu Jiu, a declarat că este mulțumită de evoluția echipei sale în condițiile în care fetele pe care le antrenează sunt cu un an sau chiar doi ani mai mici decât majoritatea jucătoarelor prezente la acest turneu.  

„A fost un turneu puternic, unde am întâlnit echipe cu tradiție în handbalul românesc. Fetele au jucat destul de bine, dar s-a văzut diferența de vârstă, noi având majoritatea fetelor născute în 2010-2011, iar celelalte echipe având fetele născute în 2009. Obiectivul nostru la CSM Târgu Jiu este să creștem frumos și să ajungem acolo unde ne dorim, cât mai sus, spre marea performanță”, a spus pentru site-ul CSM Paula Pagnejer.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: