Medic din Gorj, victima discriminărilor din Banat
O tânără din județul Gorj, medic rezident în Timișoara, a creat un val de reacții în mediul online după ce a dezvăluit faptul că a fost victima discriminărilor din Banat. Aceasta a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care a afirmat că discriminările au început încă din timpul concursului pe care l-a susținut pentru admiterea la facultate.
Miruna Vișan a dezvăluit că în cei 7 ani petrecuți printre bănățeni a avut de multe ori parte de tratament diferențiat doar pentru faptul că este din Gorj.
„Locuiesc in Timișoara de 7 ani și de atâția ani tot nu m-am obișnuit să stau printre bănățeni. Nu îi bag pe toți în aceeași oală întrucât am întâlnit oameni deosebiți pe parcurs, dar nu le înțeleg frustrarea pe care o au asupra oltenilor. Înainte să dau admiterea, mai precis înainte să ni se dea subiectele un domn ( asist. univ presupun) s-a plimbat prin toată sala să ne verifice cărțile de identitate și să afirme: «Tu ai față să intri/ Tu nu ai față să intri». Ajuns la mine a văzut buletinul de Gorj. M-a întrebat «Craiova nu era mai aproape?» …și, evident, a afirmat că nu o să intru la Medicină. Acest asist. univ a fost și cel care mi-a corectat lucrarea împreună cu alt asist univ. Rezultatul a fost de 9.18. Nu îi venea să creadă și a mai corectat o dată…același rezultat. Și-a cam înghițit limba întrucât era și medie de buget”, a postat tânărul medic, Miruna Vișan.
Vrea să se întoarcă acasă
Nemulțumită de tratamentul primit, tânăra intenționează să se întoarcă în Gorj și să practice meseria de medic, într-unul din spitalele noastre.
„De-a lungul anilor de facultate am cam înghițit în sec anumite jigniri asupra oltenilor. Inclusiv în anul I, când doamna profesor de psihologie a afirmat că: «Oltenii suferă de logoree. Vorbesc mult și prost». Normal că ei sunt frustrați…Majoritatea șefilor de catedră, șefilor de secție, directorilor sunt olteni. Concluzia?….O deduceți voi…Suntem toți români, nu ar trebui să mai fie discriminări. Acesta este și motivul pentru care vreau să mă întorc acasă. De ce «Banatul sa fie fruntea» datorită oltenilor!? Hai sa îi lăsam pe ei să se descurce și să vedem cum va ajunge acest oraș fără noi”, a mai precizat medicul rezident.
Postarea a strâns sute de comentarii
„Nu prea contează ce ești, poți fi și din altă țară, atâta timp cât aduci un plus societății. Asta trebuie luat în calcul, nu locul unde te-ai născut, sexul, religia, apartenența politică sau etnia. Din păcate, sunt generațiile vechi, care încă au o mentalitate învechită și care îi îndoctrinează și pe cei tineri. În viață, asta este important, să fii om!”, este unul dintre mesajele postate, în semn de susținere, pe pagina de Facebook a Mirunei Vișan.