Maşină ruptă în două de un stâlp de electricitate

Un accident de circulaţie spectaculos a avut loc zilele trecute la Ciuperceni. O maşină a fost ruptă în două de un stâlp de electricitate. Accidentul a fost surprins de mai multe camere de luat vederi, astfel că poliţiştilor le-a fost uşor să afle ce s-a întâmplat.

Nu a acordat prioritate de trecere şi se face vinovat de producerea unui accident rutier soldat atât cu victime, dar şi cu pagube materiale însemnate. Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă de dimineaţă într-o intersecţie de pe raza comunei Ciuperceni.  Unul din autoturisme a părăsit partea carosabilă şi a fost proiectat într-un stâlp de electricitatea de pe marginea drumului, stâlp pe care l-a retezat.

Sătenii au rămas fără curent electric

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului s-a stabilit faptul că un bărbat de 65 de ani din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN67, la schimbarea direcţiei de deplasare, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus de un tânăr de 27 de ani din Petroşani. În urma coliziunii, autoturismul condus de hunedorean, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. Poliţiştilor le-a fost foarte uşor să stabilească vinovatul pentru că evenimentul a fost surprins de camere le de luat vederi.

Cei doi şoferi au suferit mai multe traumatisme şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. În urma accidentului, stâlpul de tensiune a fost distrus, fiind afectată alimentarea cu energie electrică a locuitorilor din satul Strâmba Vulcan. La scurt timp, reprezentanţii societăţii de furnizare a energiei electrice au remediat avaria, fiind reluată alimentarea cu energie electrică.

Vizualizări: 215

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: