Maşină abandonată în nămeţi
O maşină a rămas blocată în nămeţi, în drum spre staţiunea montană Rânca. Tinerii care se aflau în autoturism au intrat pe un drum secundar, care nu era curăţat de zăpadă, şi nu au mai putut ieşi cu maşina. Au chemat un prieten în ajutor, dar au abandonat maşina în omăt. A doua zi, aceasta a fost scoasă din zăpadă cu sprijinul salvamontiştilor.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri. „Am intervenit pentru a recupera maşina. Au fost patru persoane acolo. Ni s-a solicitat ajutorul pentru a scoate maşina din nămeţi. Drumul era unul secundar, mai jos de releu. Nu era deszăpezit. Nimeni nu a avut de suferit în urma incidentului, pentru că tinerii nu au rămas acolo peste noapte”, a explicat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.
Poliţiştii şi drumarii îi sfătuiesc pe cei care vor să ajungă la munte să nu se abată de la drumul naţional care este curăţat şi nici să nu urce la Rânca fără maşini echipate corespunzător pentru iarnă. De altfel, turiştii sunt avertizaţi să nu se aventureze pe traseele montane închise, pentru că există risc de avalanşă.
Administraţia Naţională a Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori şi vânt în jumătate din ţară. „Este vorba despre un cod valabil până luni la ora 11.00. În zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă”, au transmis meteorologii.