Lovit de mașină, pe un drum național din Gorj

Un gorjean a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o mașină. Accidentul a avut loc pe DN 67D, în satul Apa Neagră. Din primele date, bărbatul ar fi încercat să traverseze strada prin spatele unei mașini și nu a fost observat de un alt șofer care l-a acroșat cu autoturismul. 

"La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Orașului Tismana care a constatat că, un bărbat, de 54 de ani, din Stănești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D Apa Neagră, din direcția orașului Târgu Jiu către Baia de Aramă, ar fi acroșat un pieton, de 47 de ani, din Padeș, care se angajase în traversarea drumului național prin spatele unui autoturism ce intenționa să vireze la stânga, în intersecția cu Drumul Județean 671. 

În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru prelevarea de probe biologice de sânge. 

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a anunțat Poliția. 

Vizualizări: 1,512

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: