Marius Baciu după ce a ieşit de la audieri: Am rămas cu gura căscată!

Ridicat chiar de la meciul  actualei  sale echipe, Turris  Turnu Măgurele, antrenorul Marius Baciu a fost şocat de învinuirile care i se aduc. Antrenorul a explicat, la ieşirea de la audierile de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, motivul pentru care a fost adus de ”mascaţi” în faţa procurorilor.

"Mascaţii” l-au ridicat miercuri pe Marius Baciu de la stadionul din Colentina, chiar la finalul meciul Sportul Snagov - Turris-Oltul 2-3. 

La ieşirea de la Parchet, fostul căpitan al Stelei a dezvăluit că a fost adus în faţa procurorilor pentru că un părinte al unui jucător de la Daco-Getica l-a acuzat că a luat bani de la alţi fotbalişti pentru a-i băga în primul „11”. „Ce să se întâmple. Am fost într-o situaţie pur şi simplu jenantă. Chiar nu credeam că pot să fiu învinuit pentru asemenea lucruri. M-a reclamat un părinte de la Daco-Getica că aş fi luat eu bani şi nu l-am băgat pe fii-su. Pur şi simplu am rămas cu gura căscată! Aş vrea să vedeţi şi persoana care m-a reclamat şi să trageţi concluziile! Mai multe va spune domnul avocat. Sunt şocat şi de ce s-a scris. Eu sunt contra pariurilor. Nu am intrat niciodată într-o casă de pariuri. Toată situaţia a fost nemulţumirea unui părinte de la Daco-Getică, cu nemulţumiri, cu ameninţări. Mie mi s-a întâmplat lucrul acesta, nu am negat. Eu vă spun că am fost şi sunt părinte de copil şi am investit într-o şcoală de fotbal şi nu mi-am favorizat copilul meu. Chiar am avut probleme din cauza investiţiilor pe care le-am făcut. Să ajung să fiu învinuit că am luat bani de la el şi nu am băgat copilul lor. Aşa să le ajute Dumnezeu la fiecare”, a spus antrenorul echipei Turris-Oltul.

Antrenorul de 44 ani a mărturisit că a trăit clipe de groază în momentul în care a fost ridicat de mascaţi. ”M-a speriat foarte tare situaţia, normal, când nu ştii despre ce e vorba. Nici cei de la Parchet nu se aşteptau să se ajungă la aşa ceva, s-au comportat extraordinar cu mine, eu am fost comunicativ, le-am explicat ce s-a întâmplat, le-am spus adevărul. Eu sunt un om corect în orice privinţă. Eu n-am putut să mă bucur de rezultatul meciului. Am medicamentele în buzunar. M-au luat pe nepusă masă, nici nu au spus despre ce e vorba, poţi să cazi jos să mori! Te poţi aştepta la orice, că nu ştiam despre ce e vorba. Eu sunt corect şi lumea fotbalului mă cunoaşte. Să mi se aducă asemenea acuzaţii, e jenant”, a declarat Marius Baciu la ieşirea de la Parchet.

Vizualizări: 1,780

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: