Manifestări multe cu bani puţini de Zilele Comunei Bolboşi

Comuna Bolboşi va îmbrăca straie de sărbătoare începând de astăzi şi până duminică. Odată cu hramul localităţii - Adormirea Maicii Domnului - autorităţile vor organiza şi Zilele Comunei. Chiar dacă alte localităţi scot din bugetele locale sume consistente de bani pentru acţiuni de acest gen, la Bolboşi manifestările organizate în cadrul Zilelor Comunei costă mai puţin de 1000 de lei. Asta pentru că în locul artiştilor de renume ai ţării sunt invitaţi solişti din comună, iar în locul focului de artificii se lansează lampioane zburătoare.

Primăria Bolboşi organizează Zilele Comunei în perioada 14-17 august. Deşi comuna este una dintre cele mai sărace localităţi din judeţ, autorităţile au reuşit să organizeze foarte multe manifestări cu bani puţini. „Nu avem bani să organizăm spectacole la care să aducem manelişti şi interpreţi consacraţi şi nici focuri de artificii ca în alte localităţi, dar cred că şi dacă am avea un buget mare nu am arunca banii pe fereastră. Sunt multe lucruri mai importante pentru comună. Cu toate acestea, vom organiza şi noi Zilele Comunei, în limita posibilităţilor. Am alocat suma de 1000 de lei, dar sperăm să nu cheltuim toţi banii. Vom cheltui bani pentru premiile la concursurile pe care le vom organiza şi pentru lampioane”, a declarat Gheorghe Bilea, primarul de la Bolboşi. Manifestările dedicate Zilelor Comunei Bolboşi vor debuta astăzi la ora 14.00  cu şedinţa festivă a Consiliului Local, după care la ora 16.00 va avea loc o întâlnire cu persoanele vârstnice. Tot joi se va deschide şi expoziţia de obiecte tradiţionale. Seara, la orele 21.00, localnicii şi nu numai sunt aşteptaţi la hora satului care va avea loc pe terenul amenajat la Şcoala Bolboasa.

Vineri, între orele 8.00-14.00, vor avea loc slujba religioasă şi parastase la Biserica Adormirea Maicii Domnului Bolboasa. La ora 15.00 este programată o întâlnire cu locuitorii comunei plecaţi la muncă în străinătate şi care au venit în concediu acasă; la ora 17.00 are loc partida amicală de fotbal organizată de echipa locală „Unirea Bolboşi”; la ora 21.00 are loc un spectacol de muzică populară cu solişti vocali şi instrumentali din comună, iar la ora 24.00 vor fi lansate lampioane zburătoare.

Sâmbătă şi duminică au loc întreceri sportive şi proiecţii de film în aer liber. De asemenea, va fi organizat şi un concurs pentru ciclişti, câştigătorii urmând să primească drept premii obiecte sportive.

Vizualizări: 242

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: