Mandat de arestare pentru un hoţ din autoturisme
Liderul grupării formate din trei tineri din Târgu Jiu care în ultimele două luni au comis mai multe furturi din autoturisme parcare în oraş a primit mandat de arestare preventivă. Ion Constantin Ursu, de 21 de ani, este acuzat de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat pentru comiterea a şapte furturi. El va sta în spatele gratiilor cel puţin până la mijlocul lunii viitoare, ceilalţi doi prieteni ai săi fiind cercetaţi sub control judiciar. Aceştia au 16 şi 20 de ani, iar toţi trei sunt acuzaţi că au comis un prejudiciu estimat la 15.000 de lei, anchetatorii încercând să stabilească acum dacă sunt implicaţi şi în alte furturi pe care le au înregistrate cu autori necunoscuţi. (G.I.)