Luptă în doi! Capotă s-a retras din concurs

Doar doi dintre cei trei candidaţi la funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu şi-au susţinut proiectele de management marţi, 27 martie. Este vorba de medicul Gheorghe Neaţă şi economistul Adrian Grecu. Managerul interimar Gigel Capotă a făcut pasul înapoi, deşi venise pregătit la instituţie să susţină concursul.

Gigel Capotă spune că s-a retras din concurs „din motive personale”, însă este evident că decizia are legătură cu faptul că este urmărit penal într-un dosar de fraudare a unui examen de asistent medical care s-a desfăşurat la sfârşitul anului 2016. La depunerea candidaturii, Capotă a semnat o declaraţie prin care şi-a asumat în scris că nu este urmărit penal, declaraţie despre care spune acum că nu trebuia introdusă în documentele solicitate la înscrierea în concurs.     

Costinel Popescu, şeful Secţiei Boli Infecţioase, a declarat că îi pare rău că Gigel Capotă a făcut pasul înapoi. „Se formase un nucleu, mergeam pe aceeaşi linie toată lumea şi chiar îmi pare rău că aţi hotărât chestia aceasta”, i-a spus Costinel Popescu, managerului interimar Capotă. „Vă mulţumesc, domnule doctor. Tot timpul m-am bazat pe experienţa şi sprijinul dumneavoastră şi... Asta este! Mergem înainte”, i-a răspuns Gigel Capotă.  

Şi asupra medicului Gheorghe Neaţă planează anumite suspiciuni, dar care ţin mai mult de incompatibilitate. Asta pentru că Neaţă este şi membru al Consiliului de Administraţie al spitalului, entitatea care organizează acest concurs, dar şi consilier judeţean.

Comisia de concurs a intrat în deliberare undeva în jurul orei 15.00 şi până la încheierea acestei ediţii nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte rezultatul concursului. Noul manager va manageria activitatea unităţii în următorii 3 ani.  

Vizualizări: 2,869

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: