Cum va fi vremea în următoarele zile

Valorile diurne de temperatură vor varia de la o zi la alte în majoritatea regiunilor ţării, săptămâna aceasta, în timp ce, săptămâna viitoare, acestea vor ajunge local şi la 29 de grade, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru intervalul 3-16 mai.

Potrivit ANM, în Oltenia, valorile termice diurne se vor situa în cea mai mare parte a intervalului în apropierea celor normale pentru această perioadă sau uşor peste cele normale, cu maxime medii cuprinse, în general, între 18 şi 25 de grade, posibil mai ridicate în jurul datelor de 12 şi 13 mai, cu valori de peste 25 de grade. În cursul nopţilor vor fi valori medii cuprinse între 6 şi 13 grade, local mai scăzute în dimineţile primei săptămâni, spre 2-3 grade.

Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi mai crescută în zilele de 5 şi 7 mai şi, din nou, după data de 12 mai.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod normal la începutul intervalului, când vor fi temperaturi maxime medii cuprinse între 4 şi 14 grade şi minime medii cuprinse între -5 şi 5 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat şi vor fi maxime medii de 10-20 de grade şi minime ce se vor încadra între 0 şi 10 grade.

Temporar, vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă, cu cea mai mare probabilitate în perioadele 5-8 mai şi 11-15 mai. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi foarte redusă şi în special la altitudini de peste 2.000 de metri. 

Vizualizări: 1,932

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: