Lucrările la heliportul din Târgu Jiu mai durează 2 ani. Au început în 2012

Heliportul din Târgu Jiu nu va fi gata nici anul acesta chiar dacă administrația anunța acest lucru. Consilierii locali au aprobat zilele acestea un proiect de hotărâre prin care termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni, iar costurile depășesc 4, 6 milioane de lei. Primarul Marcel Romanescu declara că aceasta este o lucrare ”inteligentă” și că va fi gata curând, însă în consiliul Local s-a aprobat realizarea unor noi studii, iar termenul de finalizare a lucrărilor este acum 2025. Dacă avem noroc.


Heliportul, care este acum o platformă betonată amplasată pe Insulița Jiului, a costat 451 de mii de lei în 2012, când deputatul PSD Gorj Victor Ponta, pe atunci premier și candidat la prezidențiale, anunța cu surle și trâmbițe că elicopterele SMURD vor putea ateriza aici. Ani mai târziu și o nouă administrație, bolnavii sunt preluați cu elicopterul  tot de pe stadion pentru că heliportul nu este conform normelor.

În iulie, primarul Marcel Romanescu anunța că a semnat dispoziția de începere a lucrărilor la heliport și că acestea vor fi gata până la finalul anului 2023. 

Licitația fusese câștigată de firma UTI se ridica la 3, 2 milioane de lei. Câteva luni mai târziu, spațiul a fost împrejmuit cu plasă și cam atât.

Acum, se pare că este nevoie de un nou studiu de fezabilitate, iar valoarea totală a lucrării, proiect tehnic și execuție, ar fi de 4, 6 milioane de lei. Este nevoie de un studiu de obstacolare, amplasare de stâlpi de balizaj, lămpi, proiectoare, lămpi de balizaj obstacolare, generator, etc. 

Termen: 24 de luni. Ținând cont de faptul că pe perioada derulării contractului numărul 35 din 01/08/2022 proiectare plus execuție lucrări a fost necesar întocmirea unui act adițional de modificare a duratei contractuale și au apărut modificări legislative ce impun realizarea unui nou studiu de ostacolare și actualizare a proiectului tehnic de execuție în funcție de noul studiu obstacolare, propune modificare a duratei de realizare 24 de luni”, se arată în explicarea hotărârii de Consiliu Local Târgu Jiu.

 Astfel, în continuare, elicopterele SMURD vor ateriza pe Stadionul Municipal și poate, în doi ani, heliportul va fi pregătit pentru aterizarea acestora.


TERMENE ȘI BANI

2012- 451 de mii de lei

2022- 3, 2 milioane de lei

2023- 4, 6 milioane de lei

Vizualizări: 1,978

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: