Liderul PNL Gorj, după rezultatul de la prezidențiale: Nu e o surpriză prea mare!
Pentru mine, sincer, nu e o surpriză prea mare! E reacția liderului PNL Gorj, Ion Iordache, după răsturnarea de situație de la alegerile prezidențiale. Senatorul mai adaugă că scorul obținut de liberali este destul de mic. Candidatul PNL, Nicolae Ciucă, a ieșit abia pe locul 5, în județul Gorj.
În Gorj, au votat peste 143 de mii de persoane. Cei mai mulți l-au votat pe Marcel Ciolacu, care a obținut 26%. Cu toate acestea, la nivel național, acesta a fost scos din cursă. A ieșit pe locul trei, fiind depășit de Elena Lasconi. Pe primul loc a ieșit Călin Georgescu, candidat independent. „Bombă”, „șoc”, „cutremur”, așa au catalogat mulți rezultatele de la alegerile de duminică.
Rezultatele au fost comentate de la Gorj de liderul PNL, Ion Iordache. „Pentru mine, sincer, nu e o surpriză prea mare. Scorul a fost destul de mic. Oamenii au fost informați de pe rețelele de online. E prima oară când oamenii nu mai primesc informația de la alți oameni. Eu sunt unul dintre aceia care a crezut și crede în online numai că, făcând parte dintr-o echipă, trebuie să te aliniezi oarecum și la rigorile pe care le stabilește echipa”, a declarat senatorul Ion Iordache, într-un interviu la Radio Infinit.
Ultimele cifre arată că, în turul doi, vor merge Călin Georgescu și Elena Lasconi. Deocamdată, PNL nu știe ce va face pe 8 decembrie și către cine își va îndrepta susținerea. „Deocamdată, nu există o discuție. Va trebui să ne concentrăm pe a vedea ce se întâmplă la alegerile parlamentare. România are nevoie de o guvernare bună. Să ia toată clasa politică lecția de la ce s-a întâmplat acum”, a mai declarat senatorul.
În județul Gorj, ultimele statistici îl clasează pe Nicolae Ciucă pe locul 5, cu doar 12.200 de voturi.